Cum am scris şi în postul despre piraţi, voi încerca să fac un top 10 al celor mai mari obsesii ale mele şi să scriu în detaliu despre fiecare. Pe locul doi, după POC, se află micul vrajitor alături de care am crescut şi care mi-a înfrumuseţat copilăria.
Am auzit de Harry Potter o dată cu apariţia celui de-al doilea film, “Harry Potter and the Chamber of Secrets”. L-am văzut la cinema, parcă, şi am rămas profund impresionată. Apoi am aflat de la verişoara mea că există şi cărţi şi mi le-am cumpărat pe primele două care apăruseră. În două zile le-am dat gata.
Aşa s-a născut şi pasiunea mea pentru fantasy, pe care o am şi astăzi.
Aşteptam cu sufletul la gură fiecare carte în parte. Mă interesam în toate părţile să văd când apare, cât costă etc. şi până la lansare citeam cărţile pe care le aveam de n ori. Ca rezultat, primele cinci cărţi le-am citit fiecare de vreo 4-5 ori. Cărţile 6 şi 7 nu le-am citit decât o dată. Mi-au plăcut prea mult ca să stric magia, recitindu-le a doua oară.
Niciodată nu am putut spune exact ce m-a fascinate la această poveste. Poate pentru că era cu vrăjitori şi descria o lume imaginară, în care puteai zbura? Poate era din cauza personajelor, mai ales a lui Draco şi a personalităţilor lor? Sau era din cauza stilului de scris a autoarei, care are tot respectul meu pentru munca depusă şi pentru că, timp de 10 ani, nu ne-a dezamăgit deloc.
Mulţi spun că sunt doar cărţi pentru copii, şi nu neg asta. Recitindu-le acuma recent, am observant cât de copilăresc este scris totul şi cât de uşor este de înţeles. Iar pe vremea când aveam 12-13 ani mi se păreau adevărate opere de arte. Este adevărat că nu se compară cu stilul marilor scriitori, dar are ceva care îţi atrage atenţia şi te face să citeşti.
Apoi au apărut filmele, care au fost de asemenea superbe, cu mici excepţii. Toate au fost bine realizate, au cuprins exact esenţa poveştii şi au ştiu ce să înflorească pentru a atrage audienţa. Am menţionat de micile excepţii. Într-adevăr, există şi alea şi când spun asta mă refer la filmul 6, “Harry Potter and the Half-Blood Prince”. Pe cât de mult mi-a plăcut cartea, pe atât de puţin mi-a plăcut filmu, asta până când am avut răbdare să mă uit la el. La început nu l-am vizionat ca lumea din cauză că nu am găsit o variantă ca lumea pe net şi eu nu urmăresc niciun film dacă nu are calitate bună. Săptămânile trecute mi l-am descarcat variant Blurray. A fost pur şi simplu SUPERB. A fost realizat mult mai bine decât celelalte cinci, efectele speciale, coloana sonoră, machiajul şi decorul au fost de nota 20, iar actorii au jucat impecabil. It was such a great movie!
Dar pe lângă părţile negative, are şi părţi pozitive. Două dintre ele ar fi două personaje, pe care eu le ador: Bellatrix Lestrange şi Draco Malfoy. O iubesc pe Helena Bohem Carter şi iubesc felul în care o interpretează pe nebuna de Bellatrix. Mereu când mă gândesc la ea, îmi răsună în urechi vocea ei piţigăiată şi râsul de om nebun când strigă prin minister:” I killed Sirius Black! I killed Sirius Black! You can’t catch me!”. Este genială şi nici nu aş putea să găsesc pe altcineva care să o interpreteze atât de bine. Plus că rochiile lungi şi rupte îi dau un farmec aparte şi o prind bine.
Acelaşi lucru îl pot spune şi despre frumuşelul blond cu ochi albaştrii. Tom Felton îl joacă atât de bine încât, în partea a saşea, când acesta plânge, îţi vine să-l iei în braţe şi să-l alinţi, chit că a fost rău şi s-a purtat ca un nesimţit cu Harry. Plus că nu mi-a venit să cred când l-am văzut că plânge (şi când am citit în carte). Niciodată nu mi l-aş fi imaginat pe Draco atât de sensibil. La fel şi în partea a şaptea, joacă impecabil. De abia aştept să văd şi ultima parte şi să mă mai delectez puţin. *laughs* Singurul lucru care îmi displace este că atât Tom cât şi Helena apar foarte puţin pe parcursul filmului. >.<
O da…era să uit. Chit că nu a apărut decât de puţine ori, a jucat în aşa fel încât să-ţi aduci aminte şi de el când te gândeşti la HP7. Şi bineînţeles că vorbesc de Jamie Campbell Bower aka Grindewald în HP. Arată superb în haine vrăjitoreşti şi cu părul zburlit. Păcat că a jucat atât de puţin. Oricum, rolul acesta îl prinde mult mai bine decât rolul lui Caius (arată ca un mort în Twilight – defapt, asta şi este, că doar e vampir).
Şi restul personajelor au jucat bine, chiar foarte bine, doar că mie nu-mi plac personajele populare ca Harry, Hermione şi Ron (deşi trebuie să reconsc că Ron arată destul de bine în HP7 ). Eu personal l-am adorat la vremea lui pe Barty Crouch Jr, poate pentru că era şi el ţicnit ca şi Bellatrix şi pe gemenii Fred şi George! Am eu ce am cu gemenii, iar aceştia sunt perfecţi! Iar în capul listei de personaje preferate se află atotputernicul Voldemort (întotdeauna mi l-am dorit ca şi frate, să mă apare de tot *laughs*). Şi nu pot să trec cu vederea de Cissy, frumoasa mamă a lui Draco. “Sunt fascinata de Cissy, este epitomul frumusestii, elegantei si bunului gust” ca să îmi citez o bună prietenă, o fană la fel de înfocată ca şi mine.
Saga lui J.K.Rowling este alcătuită din şapte cărţi, toate la fel de frumoase şi captivante.
Prima, “Harry Potter and the Sorcerer’s Stone” şi-a făcut datoria de a ne introduce în lumea lui Harry, de a ne prezenta povestea şi personajele. L-a adus în scenă şi pe Voldemort, deşi era doar un spirit pe atunci. Numai eu ştiu cât am aşteptat să văd cum arată el defapt J. Plus că toţi actorii arătau atât de simpatic, în special Draco şi Hermione, cu părul ei vâlvoi.
În cea de-a două carte, “Harry Potter and the Chamber of Secrets”, Harry a mai crescut şi o dată cu el se vede că stilul scriitoare se schimbă, optând spre ceva mai matur. Aici şi-a făcut apariţia şi Ginny, simpatică, dar nu pe gustul meu şi Tom Cruplud aka Voldemort (aici ni-l prezintă cum arăta el înainte de a avea faţa aia de şarpe şi chelia lucrioasă).
În Harry Potter şi Prizonier la Azkabam nu a mai apărut Voldemort, în schimb, a apărut naşul lui Harry. Chiar speram ca el să nu fie singur pe lume şi să mai aibe pe cineva alături de el. Vedem deja cum personajele cresc, se maturizează şi îşi schimbă modul de a gândi încetul cu încetul.
“Harry Potter and the Goblet of Fire” este cartea mea preferată dintre toate şapte. M-a încântat ideea unui turnir şi faptul că noi personaje apar în peisaj. Mi-au plăcut probele şi în sfârşit am putut să văd şi eu cum arată Voldemort. Eram în al nouălea cer când, după ce am văzut şi filmul şi am văzut că Phineas îl joacă. *in love*. Plus că apare Cedric (screw Edward) şi Barty Crouch Jr. Si să nu uităm de jurnalista aia…, care mi-a scos perii albi cu poveştile inventate de ea. Mi-a plăcut felul în care Hermione s-a răzubat pe ea. *laughs*
Cartea a cincea, “ Harry Potter and the Order of the Phoenix” a fost la fel de superbă, again, pentru că şi aici apar personaje noi şi apuc să o văd şi eu pe scumpa mea Bellatrix. A da, şi pe Snape în tinereţile lui. Săracul! Cel mai mult mi-a plăcut finalul, când ministrul maiei, Fugde, îl vede pe Voldemort în toată splendoarea lui şi cu o expresie stupefiată adaugă: “He’s back”. Aşa-i trebuie după atâtea luni în care i-a negat existenţa. Deja sad-end-urile devin ceva obişnuit pentru seria Harry Potter. O da, şi să nu uit. Aici vedem pentru prima oară un sărut dintre Harry şi Cho Chang. Dar nu pot să iert faptul că au stat ca scândurile în timp ce s-au sărutat. Gizăs…
Deja în “Harry Potter and the Half-Blood Prince” se vede maturitatea personajelor şi puterea lor de a lua o decizie. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales felul în care Voldemort şi-a împărţit sufletul în horcrucxuri. Mi-au plăcut scenele în care apare Draco şi felul în care Harry se foloseşte de acel manual de Poţiuni. Nu are rost să menţionez sărutul dintre el şi Ginny că iar mă enervez. Frate…uitaţi-va la filmele americane pentru teens, să vedeţi că acolo nu se stă ca o scândură. Pricep că nu au experienţă, dar nici chiar aşa. *laughs*
Şi uite că am ajuns şi la ultima carte, “Harry Potter and the Deathly Hallows”, cea mai frumoasă dintre toate. Mi-a plăcut vânătoarea lor după horcruxuri, felul în care le-au distrus (deşi mi-a părut rău de Nagini…he was my fav snake *cries*). Mi-a plăcut felul în care au murit personajele negative, deşi eu mai am speranţa ca sămânţa răului să nu fi murit de tot şi să existe o continuare la cărţi. Ce nu mi-a plăcut a fost sfârşitul. Deşi au murit multe personaje, tot s-a terminat cu bine. Măcar de şi-ar fi pierdut Harry puterile sau ar fi murit Ron sau Hermione. Aşa ar fi fost mai echilibrat sfârşitul, mai ales că de la volumul patru începând, au murit tot personaje importante.
Cât despre film…acesta a fost divin! L-am văzut la cinema şi eram în extaz. Nu se pune faptul că am avut inima cât un purice la scenele cu Nagini (care merită văzută 3D) sau că aproape am sărit pe ecran când a apărut Draco sau Grindewald. *innocent smile*. Şi să nu uit: totuşi, se pare că Harry ştie să sărute. La fel şi Hermione. Scena în cauză a fost genial realizată. Săracul Ron! Can’t wait for the part II!
Uf..cam atât despre Harry Potter. Aş putea scrie pagini întregi, dar nu vreau să mă întind. Pe scurt: cărţile şi filmele au fost superbe şi nu merită să le retaţi! Mi se pare de-a dreptul stupid că s-a lansat rivalitatea asta între Twilight şi Harry Potter, când cele două nu seamănă cu nimic. HP este o carte plină de aventuri şi suspans, pe când Twilight este o carte siropoasă, plină de dulcegării, ce are în centru o fată ce nu ştie ce vrea. Singura parte bună au fost Volturii şi Dakota.
Şi ca încheiere, vă las o glumă, mai sadică, dar foarte funny *laughs*:
-Cum poţi să-i deosebeşti pe Fred şi George?
- Nu ştiu!
- Simplu! Unul nu are o ureche şi unul este mort! Haha!
P.S. well…sper ca aţi rezistat până la sfârşit. Nu degeaba se numeşte obsesie! :]
0 comments:
Post a Comment