„Nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil”
Recitind „Soni” de Andrei Ruse pentru a doua oară, mi-am dat seama cât impact a putut avea această carte asupra mea, mesajul transmis de ea. De ce mi-am dat seama abia acum, la a doua citire? Pentru că prima dată credeam că Soni este doar o fată răzgâiată, care vrea să facă tot ce-i stă în putere înainte de a muri, chit că ea spunea clar la un moment dat, în timp ce vorbea cu Andrei: „ Mă vor judeca! Vor spune că nu sunt altceva decât o curvă! O femeie uşoară. Ca toate femeile! Şi bolnavă, mare lucru..”
Am făcut şi eu greşeala de a o judeca înainte să termin de citit tot ce avea ea de spus. Aşa avem noi tendinţa de a judeca după aparenţe, fie că este vorba de o persoană, o carte sau un personaj fictiv. Dar părerile oamenilor se schimbă în timp, prin urmare, şi a mea.
Deşi fiecare carte te învaţă câte ceva, sau îţi ridică anumite semne de întrebare, „Soni” m-a făcut să mă gândesc uneori, fără să vreau la chestii de genul: „ ce aş face dacă aş ştii că mâine am să mor?”, „oare celor din jur le-ar păsa dacă aş muri?” ,„ce este moartea?” sau multe alte întrebări pe care Soni şi le-a pus la un moment dat. Şi pe lângă toate astea, m-a învăţat că oricât ne-am strădui în viaţă să avem cât mai multe, într-un final tot murim şi totul se pierde în urma noastră. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne trăim viaţa la maxim, să ne bucurăm de ea şi să profităm de ea din plin! Cu toţii avem speranţa că numele nostru va rămâne în istorie pentru mulţi ani dacă realizăm ceva.
Totuşi, ceea ce ne dorim cel mai mult este să murim cât mai târziu posibil, să trecem de frumoasa vârstă de 100 de ani şi să fim şi lucizi şi încă în putere atunci, dacă se poate. Cerem imposibilul, nu? Dar mulţi nu recunosc acest lucru şi spun că cele mai mari dorinţe ale lor ar fi să ajungă vedete, bogaţi sau mai ştiu eu ce. Dar pentru asta trebuie să avem siguranţa zilei de mâine, să ştim că totul va fi bine şi că nu vom muri călcaţi de o maşină*. Dar nimeni nu ştie ce-i rezervă viitorul. Cu toţii vrem să ştim ce se va întâmpla mâine, poimâine, peste un an, dar atunci apare o altă problemă: dacă am ştii ne-am plictisi de viaţa asta pentru că nu mai avem nimic de descoperit. Nu o să mai existe momente-surpriză şi momente în care poţi să strigi „Evrika”. Dar şi dorinţa noastră de a vedea viitorul se naşte tot din faptul că vrem să ştim când murim, ca să apucăm să facem tot ce vrem înainte de a da colţul. Concluzie: nu ştim ce vrem! Cel mai bine e să aşteptăm să vedem ce ne rezervă destinul, să înfruntăm cu demnitate toate probleme şi să nu renunţăm la prima înfrângere, pentru că aşa nu am realizat nimic.
Ca şi alţii, bineînţeles că şi eu vreau acest lucru. Sau cel puţin să trăiesc atâta timp cât trebuie pentru a-mi încheia afacerile cu această viaţă şi să pot spune: „ Aşa da. Totul este ok. Acum pot să mor liniştită”. Şi să nu zic asta doar de dragul de a zice, ci chiar să cred.
Am citit o asemenea poveste într-un roman, cred că de-al lui Mihail Drumeş, cu un om care a avut tot ce i-a trebuit: familie frumoasă, carieră perfectă, prieteni minunaţi, pe scurt o viaţă perfectă. Aşa că la o masă dată de el, după un mini-discurs, a spus: „ De ce să mai aştept să apară probleme când totul este atât de bine acum?” Si şi-a scos revoleverul şi s-a împuşcat.
Nu vreau o asemenea moarte, dar nici probleme după ce, în sfârşit, am realizat ceva de care sunt mulţumită. Dar în fond, cine ştie cum va fi moartea lui?
Şi revin la ideea de bază a acestui text, care este un citat din „Soni” : „Nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil”.
Cu drag, Lulu
* am marcat cuvântul „maşină” pentru că mi-am amintit de o glumă răutăcioasă făcută pe seama fratelui meu şi nu era frumos să întrerup textul pentru asta. Într-una din zilele astea, discutam despre boli, în special despre cancer. Fratelui meu îi este frică, ca să spun aşa, de boala asta. Zicea la un moment dat: „ asta o murit de cancer de colon, cealaltă de cancer la plămâni, ală de nu ştiu ce cancer”. şi eu bineînţeles că nu am putut să tac şi i-am zis: „ stai liniştit, tu o să mori călcat de o maşină”.
0 comments:
Post a Comment